Studiu efectuat în România: 91% dintre infecțiile cu Streptococcus pneumoniae la copii sunt rezistente la penicilină

Studiu efectuat în România: 91% dintre infecțiile cu Streptococcus pneumoniae la copii sunt rezistente la penicilină
2 cititori au dat 4.5

Global, infecțiile cu Streptococcus pneumoniae sunt foarte răspândite la copii, iar aproximativ 800.000 de copii sub 5 ani mor anual pe glob din cauza acestor infecții.

Vaccinul PVC7, care oferă imunitate la 7 serotipuri de Strep. pneumo., a fost introdus prima oară pe piață la începutul anilor 2000, iar în 2010 acesta a fost înlocuit de PVC13 care oferă imunitate la cele mai comune 13 serotipuri de Strep. pneumo.

Cu toate acestea, în România, rata de vaccinare în rândul copiilor este scăzută (în anul 2014, mai puțin de 5% dintre copii erau vaccinați).

Acest fapt lasă loc infecțiilor, care tratate cu antibiotice, duc la apariția bacteriilor rezistente la antibiotice. Alarmant, un studiu publicat anul acesta (2016) arată că 91% dintre infectiile cu Strep. pneumo. la copii sunt rezistente la penicilină, iar 70% sunt rezistente la cel puțin 3 antibiotice, dintre penicilină, eritromicină, clindamicină și cloramfenicol.
Acest fapt este foarte ingrijorător, cu atât mai mult cu cât marea majoritate a acestor infecții ar putea fi evitată prin vaccinare. 87% dintre infectiile prezentate în studiu sunt acoperite de vaccinul PCV13!

Vaccinul PVC13 a devenit obligatoriu la copiii sub 2 ani in 2014, dar acesta nu este decontat de stat.

Studiul a fost efectuat pe 158 de copii din jurul Brașovului, care sufereau de pneumonie sau otită. Peste 50% dintre acești copii locuiesc în case supra-aglomerate (cu mai mult de 5 oameni într-o cameră), iar peste 60% sunt expuși fumatului pasiv.

Lixandru, Raluca-Ileana, et al. „Streptococcus pneumoniae Serotypes and Antibiotic Susceptibility Patterns in Middle Ear Fluid Isolates during Acute Otitis Media and Nasopharyngeal Isolates during Community-Acquired Alveolar Pneumonia in Central Romania.” The Pediatric Infectious Disease Journal (2016).

Trei dintre autori sunt sunținuți financiar de GSk, Pfizer sau MSD.

Imagine: microbewiki.kenyon.edu

Alte articole din aceeași categorie

Ți-a plăcut articolul? Urmărește-ne pe Twitter @Streptococcul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste taguri și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>