Altruism în populațiile de manguste

Altruism în populațiile de manguste
3 cititori au dat 4.3

Suricata, sau mangusta cu patru degete, este un mamifer mic care trăiește în sudul Africii. Sunt foarte sociabili, trăiesc în colonii de 20-30 de indivizi. Perechea alfa are autoritate asupra celorlalți membrii ai comunității, iar comunitatea la rândul ei îi îngrijește și îi răsfață, curățându-le blana, demonstrând un foarte interesant (din punct de vedere științific) comportament altruist. Femelele care nu au avut vreodată pui, secretă lapte pentru a hrăni puii perechii alfa. De asemenea, apără copiii perechii alfa uneori cu riscul de a-și pierde viața. În caz de pericol, „bona” adăpostește puii în vizuinele subterane; în cazul în care nu se pot ascunde în vizuinele subterane, „bona” acoperă puii cu trupul ei, pentru a-i proteja(Wikipedia).

Care este corespondența dintre altruism și egoism în contextul supraviețuirii, al reproducerii și al teoriei evoluției lui Darwin1?

Cooperarea și „egoismul” sunt  două comportamente aparent opuse, dar complementare. Primul care a discutat această problemă a fost Hamilton în 1964, când a publicat teoria care afirmă că altruismul se manifestă numai între indivizii înrudiți. De atunci încoace, evoluția altruismului este un subiect amplu dezbătut în comunitatea științifică.

Ultimul număr al revistei American Scientific este dedicat acestui subiect, cu un articol de fond minunat, în care este descrisă pe scurt munca cercetătorilor în acest domeniu -„Evoluția altruismului – competiția nu este singurul comportament care a modelat viața pe Terra” este titlul articolului. Martin A. Nowak, professor la Harvard, discută foarte frumos felul în care comportamentul egoist poate genera altruismul în celebrul joc Dilema prizonierului.

 

 

1West, S. A., A. S. Griffin, and A. Gardner. 2007. “Evolutionary Explanations for Cooperation.” Current Biology 17 (16): R661–R672.

 

Alte articole din aceeași categorie

Ți-a plăcut articolul? Urmărește-ne pe Twitter @Streptococcul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste taguri și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>